Cel mai fericit pamantean

Chef de citit nu-i, chef de film nu-i, chef de ascultat manelemuzica buna nu-i… m-apuc sa-mi disec pieptul pe online. Da, asta!

Esti cel mai fericit om de pe pamant cand actorul tau preferat castiga un Oscar. Ori cand iei 5ul la restanta aia pe care ai dus-o in carca vreme de 3ani. Sau cand iti raspunde tipul ala / tipa aia de pe Facebook dupa 2 saptamani de hartuiala virtuala. Cand reusesti sa il saruti / o saruti. Poate chiar mai mult. Se considera ca esti cea mai fericita persoana de pe pamant cand esti fata in fata cu ofiterul starii civile. Ori cand iti privesti copilul adormind in bratele tale. Cand il vezi crescand sub ochii tai. Cand intra la facultatea aia prestigioasa la care ti-ai dorit sa intre…
Eu, subsemnatul, declar ca devin cel mai fericit om de pe pamant din mizilicuri. Scriu aici ca sunt coplesit de bucurie de fiecare data cand imi regasesc dosarul cu actele in original. Adica mi-s dezordonat in limita in care orice om normal e dezordonat, insa de fiecare data cand am nevoie urgenta de acest dosar, parca incepe sa se joace de-a v-ati ascunselea cu mine. Si retraiesc acelasi film. Am impresia ca-i ori o conspiratie la nivel mondial, ori papagalii astia de illuminati au chef de joaca si-mi tot ascund dosarul cu actele vero. Lasand imitatiile de glume la o parte, povestesc ca mi s-a intamplat de 2 ori acelasi scenariu teribil (de aici si povestirea urmatoare la singular si la prezent).
Dimineata zilei in care merg sa ma inscriu la facultate, ia dosaru’ de unde nu-i. Inspaimantare, gol in burta, greturi, ameteli. Simptome pe care, daca le dadeam pe google, reiesea ca-s insarcinat, da-s un tip. Stiu sigur ca n-are cum. E de la dosar. Care e lipsa. Si cum lipseste el asa ca un rebel ce e, imi lipseste si diploma de bacalaureat care locuieste in dansul. Si asa se nasc gandurile diverse, scenariile posibile si promisiunile ca devin mai ordonat (ca de fiecare data cand nu-mi gasesc care-un lucrusor). Intorc dulapul, nimic. Rastorn camera, nimic. Imi repet ca e un amarat de dosar, nu carpeta magica care sa zboare singura. Si incep sa ma gandesc aproximativ in ce perioada am umblat eu ultima data cu obiectul in cauza…. hmm.. nu-mi vine nimic in cap in afara de cum dau anunt in Monitorul Oficial ca mi-am pierdut diplomele; batand la usile inspectoratului scolar. Imi imaginez cum imi suna telefonul si cum raspund.. e un cineva care mi-a gasit dosarul, ma suna sa mi-l inapoieze..
Da pe naiba! Nimic! Zero… Si tipic mie, incep si rad! Stiu ca sunt mort, regret ca m-am lasat iarasi pe ultima zi si-ncep sa ma supun in fata gandului ca nu ma voi inscrie azi la nicio facultate. Lasa..ce tot atatea facultati!
Sunt mai agitat ca o cola involburata. Stiu, stiu.. in situatii dificile trebuie sa iti pastrezi calmul. CUM NAIBA SA ITI PASTREZI CALMUL ?? Diploma mea trebuia sa ajunga azi la facultate! Si hotarasc sa o iau de la capat.
Primul loc din care incep cautarea dosarului, acelasi prim loc in care am mai cautat dosarul si-n intaia faza, e fix locul unde-i dosarul, dovada clara ca soarta e ironica (si eu chior si dezordonat, dar sa ramanem la argumentul ala mult mai melodios la ureche cum ca soarta-i ironica). Si iau dosarul in mana, il examinez cu un zambet pe coltul gurii, dupa care ma ciupesc ca sa fiu sigur ca momentu-i real.

Ei! Asta e momentul in care tremuratul lasa loc euforiei, iar eu devin cel mai fericit om de pe pamant. Bine. Mai devin cel mai fericit om de pe pamant si cand imi regasesc cheile, telefonul, alte accesorii cu care umblu in mana cu ele acum, iar in secunda doi ma sperii ca le-am pierdut. Silly me! Dar nu ma transform intr-o fiinta asa de fericita ca si atunci cand imi gasesc actele originale.

O bucatica de gand

Framantari nocturne. Probleme-n miez de noapte, preocupari de insomniac plictisit. Daca eram si eu un individ care utilizeaza Facebookul pentru jocuri, nu eram plictisit, dar asa.. Colind internetul dintr-un colt intr-altul cu zgomotul gandurilor mele pe fundal. Din multitudinea coplesitoare de idei m-am oprit la una, banala si neimportanta de altfel in viata cotidiana, dar de real interes in mijloc de noapte: cea care vizeaza spamerii. Nu inteleg firmele / trusturile / companiile si ce ar mai putea fi ele, institutii care isi pun tipii de la IT sa trimita spamuri hartuitoare. Intrebarea e “care-i rostul la tot circul asta?” Sunt mailuri extrem de agasante si nu exista nicio sansa de a te face sa cumperi respectivul produs. Mai degraba ti se incropeste in minte un intreg arsenal de injuraturi la adresa expeditorului / firmei / produsului, atunci cand gasesti cate-un mesaj din-acesta ratacit prin inbox-ul tau. Daca e sa ne luam statistic (e o statistica creata de mine acum, dar extrem de precisa), o persoana din 100 de mii sfarseste prin a da click pe un astfel de mail si mai sigur decat atat e faptul ca o face din greseala. Voia sa bifeze casuta din dreptul mailului ca sa il stearga, nu altceva, insa degetutele-i fine au alunecat pe mouse, dand click pe titlu.
Mi-l imaginez pe un astfel de spamer scriind mailuri unde sa trimita mesajele acestea agresive. E ferm convins ca-i imposibil sa nu functioneze, nu are cum sa dea gres in a-si vinde produsul. Si e incantat individul. Mult mai incantat decat un junior care se uita la un foc de artificii, rugandu-se sa nu se termine. Cel putin asa-i vad eu pe fiecare dintre expeditorii spamurilor din mailul proprietate personala. In momentul in care insir aceste cuvinte, am mailuri de la niste mierle care incearca sa-mi vare sub nas (virtual) cercei swarowski, coronite dentare de portelan, masaje de relaxare, urmati de vanzatori de dvduri cu desene animate, pachete de analize ginecologice si altele.
Oameni imbecili care cred ca reusesc sa aghete cumparatori cu ajutorul acestor mailuri. Tare-as dori sa intalnesc unul in viata asta, sa aflu ce-i coace capsorul.

De tinut cont ca expresia “viata de caine” este definita ca o viata grea, plina de lipsuri. Dac-as fi academician, as introduce expresia “viata de spamer” pentru a defini orice viata sub nivelul acelei “de caine“.

Spamul si phishingul, acum si in real life

din arhiva blogului anterior, articol cu care am participat la un concurs pe online in 2009

Nu urasc spamul dar ma deranjeaza. In agenda de messenger facusem primavara trecuta curatenia aferenta ramanand doar persoanele cu picioarele pe pamant. Astfel toti hipopotamii bipezi (masculi si femele) care dadeau massuri cu “daca te rostogolesti de 3 ori iti va aparea numele persoanei iubite pe ecran” sau cu Cristi (sau era Rares!?) care de vreo 6 ani incoace tot are nevoie urgenta de sange, au luat eject.

Ei bine, in mail e diferit. Oricate mailuri ai marca drept spam, tot mai scapa unul-doua, moment in care te amuzi de ce mai scriu senegalezii care pandesc datele tale personale si conturile din banca. Statistic vorbind, am castigat pana acuma 100 de Rolexuri, vreo 20 de masini de ultima generatie, nenumarate excursii in tari exotice si vreo cateva sute de mii de $. Toate acestea mici copii pe langa tonele de baxuri cu produse pentru “Penis Enlargement” care nu m-am deranjat sa le deschid fiindca, scuzata sa-mi fie sinceritatea, nu doresc sa imi creasca maciuca incat sa mi se balangane de glezne. Un lucru in comun aveau toate aceste mailuri: pentru a intra in posesia premiilor, vezi Doamne, mi se cereau date confidentiale ori sa transfer niste bani intr-un cont.
Deci treaba cu spamurile pe partea virtuala o stie orice persoana care detine un calculator si care se da cu placa de surf pe internet (a se citi surfing the internet). Naivi care sa pice in plasa astora sunt, caci altfel incetau de mult mailurile. Eu nu mai pun botul la astfel de mismasuri de cand mi-a mijit mustata, lucru de care eram ferm convins pana cand soarta mi-a aratat cum sta treaba.

Eram in frizerie, asteptam sa-mi fie nenorocite pletele, moment in care suna telefonul. Ma uit pe display si vad ca sunt apelat cu numar ascuns. “E vreun datornic, suna sa-mi dea banii“, zic. Raspund ferm cu “ZI!”, moment in care apelantul ma ia cu cu un british accent impecabil:
- Hi Alex, we know everything about your work!
M-a dat gata. Ies afara sa vorbesc linistit, nu dintre oamenii din frizerie. Da-l naibii de rand, ce conteaza ca am stat o jumate de ora, doar ma suna Bill Gates sa ma cheme la Microsoft*. Si ies entuziasmat.
- Hi, what work are your talking about?
- Your work over the internet.
Cu blogul facusem o pauza, iar alte proiecte pe partea de online n-aveam. Asadar incepusem o convorbire cu dansul in mijlocul strazii, ignorand trecatorii care se uitau la mine intr-un mod deosebit, probabil crezand ca sunt un tanar antreprenor. Si eu, cu un amarat de blog, deja ma vedeam in Anglia lafaindu-ma intr-un fotoliu pufos comod, avand un job interesant intr-o corporatie multinationala, cu un Lambo masina de servici. Si-l intreb pe tip, de unde are numarul meu si de ce suna cu numar ascuns, unde anume ar trebui sa merg in Anglia, cum se numeste firma si ce naiba de proiecte am eu pe net de nu stiu. Tipul ma tot lua pe ocolite dar eram prins de accentul sau care ma facea sa cred in toata aceasta poveste (e din categoria – omul e asa naiv cateodata). Spre final, intr-un moment de lumina, ii spun “come on man, i’m not 10 and i’m sure not falling for this scam”. Raspunsul lui ca-n motto-ul de la VISA, priceless: It’s not a scam, you only have to tranfer us some money into an account , but don’t worry, you”ll get it back later when you come to England. Dar nici nu se pune problema, dau de-ndata fuga la banca sa va transfer banii, du-va naibii de senegalezi. Inchei convorbirea cu clasicul “get a life” si ma intorc in frizerie, suparat ca mi s-a naruit visul englezesc.

* faptul ca Microsoft nu-si are sediul principal in Anglia e mai irelevant decat jaluzeaua intr-o pestera

Reclame anoste

Eu am impresia ca in majoritatea departamentelor de creatie ale firmelor care realizeaza reclame, lucreaza doar euglene verzi, caci la televizor ruleaza reclame din ce in ce mai tampite si anoste. Aproape ca mi se pare o insulta pentru restul lucrurilor tampite. Multe agreseaza si viata persoanelor care se uita la un film. Cand e mai prins de actiune, hop sare reclama la vreun medicament pentru prostata sau pentru fisuri anale, desigur ca aici isi lasa amprenta si tipul care face grila de televiziune si care plaseaza reclamele foarte inteligent. Dar multi ar trece cu vederea aceste intreruperi ale filmului in favoarea spoturilor publicitare, daca acestea ar fi frumoase, insa majoritatea reclamelor sunt im-be-ci-le !

 

Amintesc cateva, mai vechi sau mai noi, care mi se ivesc acuma-n cap:

  • Reclama aceea cu o femeie care face fâs-fâs la un sprey lipit pe peretele din baie, pentru ca puradelul, pe “tron” fiind, spunea cu cateva secunde inainte “Vai ce urat miroase!”. Asta micu’, retardat ereditar, lasa impresia ca ori a fost crescut cu ideea ca excrementele au iz de iasomie, ori ca e maica-sa o nespalata, iar cand intrase acesta in baie, simturile olfactive ale copilului au fost kaput! Apoi in final, momentul genial al reclamei, isi face aparitia motto-ul produsului – “mirosul casei tale”. Cum care miros, curiosilor ? Cel de excremente amestecat cu sprey.
  • Reclama la ferestrele proiectate sa reziste..sa reziste..sa reziste.. sa reziste.. moment in care te pierzi, timpanele iti sunt zgariate si mainile tale agitate nu nimeresc butonul pentru schimbarea canalului.
  • Reclama unui operator de telefonie mobila, cu gasca de fraierici care canta. In fundal niste tentative de beatboxeri si in prim plan un imbecil cu o voce de toata jena care spune pe ritm de lãlãialã “mi-am reincarcat cartela sa o sun pe Mirelaaaa, direct din cartier, mai ieftin ca o colaaa“. De fiecare data cand o vad, imi creste inima de bucurie ca nu sunt abonat al grecilor de la Cosmote. (link)
  • Reclama la un sampon renumit cu o tipa care apare acasa cu bara de la masina sub brat si care ii da iubitului/sotului vestea ca botul autoturismului proprietate personala (a dansului, ca n-avea cum altfel) e infipt intr-o mlastina. Tipul se enerveaza vizibil, dar merge face un dus sa se calmeze, iar apoi se intoarce la tipa (care ramase in acelasi loc, uda si murdara) si ii spune ca arata foarte bine in tricoul ala ud. Te face sa iti cumperi samponul ala nex. Nici de s-ar fi vandul samponul impreuna cu tipa aia si tot nu te facea sa-l cumperi.
  • Lista o poate continua oricare dintre voi, adaug doar reclama cea mai anosta din toate timpurile, una la o marca de pufuleti cu consistenta nike. Se ia un tip cu fata de caine, un studio si un alt tip “foarte carismatic” care ii ia un interviu primului, sub lumina reflectoarelor.. “mergeam pe strada, cand spoof! Spoof ?? Da, spoof!” ..si apare o imagine cu pufuletii pe o idiotenie de cantec care te face sa iti expui pranzul si nu sa cumperi ceva de mancare. Euglenele au avut impresia ca, la vizualizarea spotului, lumea va da buzna in primul magazin sa cumpare mamaliga la punga. Daca stau bine sa ma gandesc, la unii poate a prins reclama, la cei cu iq-ul cat numarul meu de la pantof. (link)

Daca la inceputul articolului am zis “majoritatea”, prezint in continuare minoritatea. Produsul unora care au reusit sa faca o reclama decenta. Preferata mea este reclama Altex, cea de mai jos, interzisa la televizor caci nu e asa, in Romania post 2007 au fost promovate toate divele oligofrene si cu aspect de diaree, dar o reclama in care un preot confundat cu batman da coltul, nu are drept de difuzare. Sa nu va inchipuiti altceva decat ca in Romania aveti dreptul la libera exprimare.. cu limita.

V-arat si spotul francezilor de la Canal+ care e cel mai frumos din toate timpurile:

“Cainii” au talent

In articol nu e vorba de dinamovisti ci de emisiunea, dovedita de-a lungul timpului kitschoasa, “Romanii n-au talent”. N-au! Pentru ca nicio editie n-a fost castigata de cineva in urma unui real talent. In prima editie a castigat un pusti afon din punct de vedere muzical, propulsat spre premiu de povestea lui de viata. Editia cu numarul doi a fost castigata de un iluzionist, poreclit mentalist, facand trucuri pe care le poate invata oricine urmarind tutoriale de iluzionism pe youtube (recunosc, in timp, cu rabdare, nu de pe-o zi pe alta). Acum s-a terminat si editia cu numarul trei a emisiunii “Romanii au talent” si am aflat astfel ca romanul cel mai talentat este …3 caini.
Nu-s fan al emisiunii dar refuz sa cred ca din tarisoara asta de 22 de milioane de umani, cei mai multi l-au dorit pe un dresor ca si castigator.
Unde e talentul? ma intreb. E o meserie invatata, nicidecum vorba de talent. E ca si cum l-ai pune pe cofetar sa iti faca un tort, iar tu, dupa ce ti-ai lins pana si degetele de cat de delicios a fost, il feliciti pentru talentul pe care-l are. Nu! Se pricepe pentru ca aia e meseria care-i asigura traiul! Din chestia asta traieste! Pricepere, dar ioc talent!
Ma gandesc sa particip si eu. Trebuie doar sa hotarasc cu ce ii voi incanta pe cei din juriu. Sunt talentat in foarte multe: am talent la stat, la ascultat muzica, la urmarit filme, la vizionat filmulete pe youtube, cu unele ocazii-s si medic, pun foarte rapid diagnostice de pe google si altele. As avea ceva sanse de castig avand in vedere multitudinea de talente pe care le posed. Ca sa imi creasca sansele, caci intotdeauna e loc de mai mult, m-as putea prezenta acolo pe scena cu o mana rupta, ceva.

Stai departe de reporteri


De ce?
Sa fii 101% sigur ca nu te vei face de rusine cand deschizi gura.

Stateam si ma uitam la televizor. La unealta aia de plastic pe care toti o au in casa, dar nimeni nu recunoaste ca se mai uita la ea. Ca e (si va continua sa fie) in voga ca lumea sa spuna ca nu se uita la televizor, ca nu l-au mai pornit de ani, iar cand le calci pragul casei, observi ca urmareau ceva la tv. Dar sa nu deviez. Ma uitam la televizor, colindam canalele, injuram emisiunile tampite. Chestii de rand. Si-am dat de o stire. Un accident cu victima petrecut in capitala, pentru ca o tanara trecuse printr-un loc nepermis si-o luase un sofer pe capota. Si-apare martorul – sa-l numim Georgel. Adolescentul clasic, tip ok, obisnuit, imbracat firesc varstei. Ciulesc urechile, sa aflu si eu ce s-a petrecut, ca mie-mi plac astea. Si incepe Georgel sa descrie intamplarea, iar dupa cateva secunde se balbaie asa urat. Urat, dar urat de tot! “Vai de puii mei!”, zic, cu o mana-n cap. Si dupa ce m-am ras de Georgel saracu’ ceva vreme, m-am intrebat cum se poate intampla asa ceva? Pentru ca in ciuda faptului ca tu vorbesti cursiv si limpede ca un uman obisnuit, poate ai o zi proasta, poate ca agitatia de la locul intamplarii iti transmite o stare de nelinistire care se poate rasfrange exact cand in fata ta e ciumpalacul-intervievator, ala care nu stie numai una si buna, care te filmeaza apoi pleaca.
Am sfarsit cu concluzia, oarecum banala, ca prin amalgamul de reporteri sunt infiltrati si astia wannabes, tarati prin toate scoli cu sila si cu casca, oameni care merg la locul unei intamplari, iau un interviu vai mama lui si pleaca inapoi la serviciu. Ajunsi acolo ii trantesc caseta producatorului de stiri pe masa, entuziasmati de altfel de cat de buni sunt ei in ceea ce fac. Iar producatorii (niste profesionalisti si ei, de altfel)din lipsa de material, folosesc relatarea intamplarii de catre Georgel.
Si-atunci – cel mai bine e sa refuzi reporterul care-ti cere sa descrii evenimentul la care ai luat parte involuntar, si nu numai, daca vrea sa iti ia un interviu.

Singura ta scapare e sa fii beat! Atunci nu te feri de reporteri. Povestirea ta devine viral, iar tu o mini senzatie pe internet, asemeni tipului cu “fum, fum, fum! iese focu’! iese focu’!

Oameni vrednici de atentie



Imi plac umanii care nu sunt anosti. Fiintele acelea care-si conecteaza limba la creier inainte de a spune ceva. Care nu deschid gura doar pentru a-si aerisi creierul.  Cei ce nu raspund la “ce faci?” cu un simplu “bine“. Indivizii carora le ceri sa iti recomande un film bun si nu iti zic “American Pie”, ci poate unul ca Dial M for Murder, bine ok, sa nu exageram, poate nu unul asa vechi, dar iti zice un film la fel de bun ca si Crash. Poate nu genul de pamantean care stie cine-i Kubrick, dar vrednic de interes, in compania caruia te simti extraordinar. Carora le acorzi atentie pentru ca sunt atat de interesanti incat nu iti spun ca apa fierbe la 100 de grade, ci iti impartasesc cate-un lucrusor deosebit pe care l-au descoperit, lucruri necunoscute de tine pana in momentul respectiv. Ceva ca Photo 51 sau de incidentul din trecatoarea Dyatlov. Tipi care nu isi incep povestile cu “Stiu pe unul care..“.Persoane care daca beau, isi pastreaza comportamentul cuviincios. Bipezi care nu te-ntreaba daca te-ai tuns cand tu ai parul vizibil mai scurt decat il ai de obicei. Sau te-ntreaba daca esti ok dupa ce, cu 2 momente in urma, era cat pe ce sa iti rupi gatul.
Suflete care-si cuceresc fricile, nu le ascund. Suflete care nu se prabusesc dupa un esec, ci persevereaza. Care fac glume istete. Care, cand te indeamna sa te uiti pe un site, nu ajunge sa ti se inveasca-n cap gandul “pe ce naiba am intrat?“. Oameni care au un oarecare farmec in tot ceea ce fac.

Imi plac, da-s foarte rari. De aia cand ii gasesc, ma atrag si mai mult.
O lume plina de ei: utopic lucru, dar interesant exercitiu de imaginatie!

 

Lifestyle chibzuit..



..ori cat de smintiti au devenit cercetatorii britanici.

Se spune ca toate zilele trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu. De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate de pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul ! Toate zilele trebuie sa bei doi litri de apa (si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti-a luat ca sa le bei ). Toate zilele trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea ‘L.Cassei Defensis’, care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure. In fiecare zi trebuie ingurgitata o aspirina pentru a preveni infarctul si un pahar de vin negru, pentru acelasi lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era. Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza. Toate zilele trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie sa faci intre 4-6 feluri zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura. Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore. Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre – dintii, dupa banana – dintii, dupa mar – dintii…si asa, daca ai dinti, fara sa uiti sa folosesti firul dentar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax… (Mai bine umple cada si pune muzica, pentru ca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru). Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21. Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, vedem 3 ore zilnic televizor. Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de ora (adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers). Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta, de asemenea. Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia. Ah ! trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia. Asta ia timp si nici nu mai vorbim daca este sex tantric ! (cu respect iti amintesc: dupa fiecare mancare, trebuie sa-ti perii dintii !). De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase, si nu mai zic daca ai caine sau alt animal, sau copii. In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic.
Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa. In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii. Si parintii !!! Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie). Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine faceti schimb de locuri. Cel putin ca deja am crescut, nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calciu in fiecare zi. Uuuf!!! Dar daca iti raman 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe care trebuie sa-i uzi ca pe plante) in timp ce iei o lingurita de All Bran, care face foarte bine ..
Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea , primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent.
Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti..

Romanul, acest sustinator din spatele monitorului



Vuieste media cu situatia liceenei din Covasna care a mers la scoala purtand o bentita tricolora, asta intamplandu-se de ziua maghiarilor de pretutindeni. Raspunsul e da la ambele intrebari ce s-au ivit in capul tau. Da exista liceeni romani in Covasna, putini dar exista, si da maghiarii de pretutindeni se bucura si ei de-o zi numai a lor. Am inteles ca alegerea elevei de a purta bentita colorata in rosu, galben si albastru nu a fost nimic altceva decat o replica la gestul maghiarilor care au fluturat steagul unguresc in ziua de 1 decembrie, altminteri ei fiind maghiari nascuti in Romania.
Initial am crezut ca-i o gluma dar la sfarsitul stirii aveam deja instalata pe fata o expresie din seria “say whaaat?“.
Cand mi-am pornit calculatorul, m-am ciocnit involuntar de o gramada de petitii de sustinere ale acestei eleve. Intru pe una, citesc ca plictisitul doua trei mesaje din oceanul de comentarii de genul “hai sa iesim in strada sa omoram un ungur”, dupa care plictisit in continuare, las un comentariu care este totodata si chintesenta acestui articol:
Din spatele tastelor, toti sustinem cate o cauza. Ba chiar suntem atat de revoltati incat dam si cate-un share pe retelele de socializare, dupa care ne frecam palmele de bucurie pentru rolul important pe care l-am jucat in miscarea respectiva. “Noroc cu mine!”, isi zice fiecare. E asemenea situatiei cu Rosia Montana. Multi sustinatori pe online, jumate nu stiu unde-i Rosia Montana pe harta, cealalta stiu, dar nu stiu ce se intampla acolo. Bine, nici eu nu stiu dar nici nu-s pro, nici anti. La mine e ceva gen, ma doare-n banana. Asadar, vizavi de subiect, o gramada de postaci care striga “Sabina! esti cea mai tare! Esti cea mai meseriasa! Marry me!” pentru ca apoi sa isi mute cuibul pe vreun tab cu Salam. E nula sustinerea din spatele calculatorului. O stim cu totii, e banala ideea, dar ori de cate ori suntem fata in fata cu o astfel de cauza, nu ne gandim ca nu intereseaza pe nimeni ca o sustinem din taste. Ca sustinerea asta e ioc. Actiuni, nu vorbe! Bine, nu indemn sa iasa vreun pitpalac in strada si sa omoare un ungur. Ma gandesc si eu ca data viitoare cand treceti prin regiunile populate de unguri din tara noastra si popositi la vreun magazin in care sunteti intampinati cu “szolgálni Önnek”, sa va aplecati usor inspre tipul sau tipa care vinde si sa ii strigati tare in mufa “NU TE-AUD !”.

Cocalarii, acum si in varianta “la volan”


pitodin arhiva blogului anterior
Intotdeauna am avut parerea ca iti poti da seama de caracterul unui om dupa modul cum conduce. Majoritatea tinerilor care o au mica au impresia ca soseaua e a lor, ca detin un bolid (indiferent de cotetul care-l au in posesie) si ca ei sunt cei mai buni soferi. Soferul e acela care are 100.000+ de kilometri parcursi, o persoana care a avut parte de multe pe sosele, accidente usoare sau nu, a vazut morti ori raniti, o persoana care realizeaza cat de repede se poate spulbera viata lui, iar o depasire cand vizibilitatea este redusa, nu iti creste valoarea. Sunt o multime de sinucigasi pe sosele , asemeni tipului din povestirea urmatoare:

Ah, ce dimineata frumoasa! Soarele straluceste, pista e calda, numai buna sa ies cu bolidul la plimbare. Ragai delicat, bag o ciunga in gura, fac un pipi mic, timp in care dau si o basina, pentru ca stie oricine, pipi fara basina e ca nunta fara lautari.

Cobor in fata blocului. Dumnezeule, ce straluceste! Visiniul asta ii confera o forta interioara greu de imaginat. Ah, stai, crima! Are un fir de praf pe oglinda! Oare a fi atins-o nenorocitul ala cu rahatul ala de X6 de alaturi? Aia e masina? Bleah. In fine, sa ii ridicam stergatoarele, drept avertisment, ca sa stie cum sa se comporte de-acum incolo. Plus de asta, eu stau in cartier de 30 de ani, vine puta bleaga asta sa parcheze LANGA MINE??

Plec in forta de pe loc, sa stie lumea ca Elvis has left the building. De asta cauciucurile sunt de cauciuc, sa poti sa le schimbi. Dau drumul la muzica, am ultimul album Copilul de Aur. Dau la maxim si deschid usor geamul, sa auda si fraierii cum traieste baietii adevarati. Ajung la intersectia de la bulevard. Intru cu tupeu. Baaaa nesimtitule, de ce nu dai prioritate?

Ajung la semafor. Sa mor io daca inteleg de ce stau astia. Ce daca e rosu,” quaie”, daca nu e nimeni, treci, nu incurci pe ceilalti. Claxonam putin, de control. Ce claxon misto are bolidul. Uh, o placere sa il asculti. Hai ca mai sunt 10 secunde si se face verde. Ia sa mai dau un claxon, sa il pregatesc pe fraierul din fata, sa stie ca trebuie sa plece la fix. Pai ce pana mea, daca nu demarezi cu scrasnet de roti, de ce ti-ai mai luat masina??

La munca iar aglomeratie in fata. Bulangii astia mi-au ocupat locul de parcare, las’ ca le las eu o urma de cheie, sa stie cu cine au de-a face. Adica de ce sa nu am voie sa parchez pe colt, pe trecerea de pietoni? Pai tu stii cat am dat eu pe masina asta? Aici ramane, sa moara ce-am mai scump de nu va sparg!

Trebuie sa plec la Constanta. Ah, o sa intru pe autostrada. Vis… vantul vajaind in tetiere, Adrian cantand in boxe, bolidul fasaindu-si rotile pe asfaltul incins. Uite pe bulache asta, cum merge pe banda a 2 a si are doar 130. Flasuri, clar, sa-si mute troaca de A8, trece un Logan baaa!! Ia uite, accelereaza! Stai ba, ca te fac, pai noi aici ce avem, masina sau caruta?! 130, 140, 150 m*ie fraiere, te-am ars! I-am dat blana!
Hm, ia uite, asta mai avea o viteza! Las’ ca o clacam si noi, ca bestia mea visinie poate si mai mult. Mai, dar ce tremura asa? Cam bataie volanul! Dar nu ma las!

Comunicatul Politiei Rutiere:
La iesirea de pe autostrada Bucuresti-Constanta, in dreptul localitatii Cernavoda, conducatorul unui Logan visiniu a pierdut controlul volanului si s-a infipt intr-un copac. Datorita faptului ca airbagul nu a functionat, inca suntem in cautarea capului soferului. Producatorul de la Mioveni sustine ca probabil airbagul nu s-a deschis pentru ca nu a fost lovitura suficient de puternica.